KEMPO la nivel mondial

Formele de luptă sunt un univers în sine, pasionant, pe care omul nu l-ar putea descoperi în toată complexitatea lui nici dacă i-ar fi dat să trăiască mai multe vieți în șir. Formele de luptă, oricare ar fi ele, nu sunt decât o ușă spre limite ce urmează a fi depășite. Fie că aparțin Japoniei, Chinei, Coreei sau chiar României, sunt fără excepție expresia unei îndelungate tradiții.

Extraordinara complexitate a disciplinelor de luptă sau de război reiese dintr-o ambiguitate între o dimensiune esențialmente spirituală și o realitate evident violentă, chiar agresivă.

Vechile discipline de luptă, departe de a fi numai școli în care se învață cum să te aperi și să ucizi, erau adevărate centre de educație, care includeau atât elemente și principii de conduită morală, metode de meditație spirituală, cât și metode de îmbunătățire a stării de sănătate.

Grația și eficacitatea, spontaneitatea și rigoarea, rapiditatea și flexibilitatea, disciplina și respectul sunt trăsături comune ale KEMPO-ului și ale practicanților acestuia.

Povestea acestei forme de luptă începe în urmă cu peste 2000 de ani, când un călugăr budist originar din India a fost trimis de maestrul său în China pentru a crea o metodă de antrenament fizic și spiritual în vederea revigorării budismului aflat într-o perioadă de declin. Ajuns în China, Bodhidharma găsește peste tot călugări budiști slăbiți fizic și cu o stare de sănătate precară, datorită sedentarismului și posturilor de meditație și rugăciune prelungite. Bodhidharma se stabilește în provincia Henan, în Mănăstirea Shaolin. În apropierea mănăstirii, el se izolează pentru o perioadă îndelungată într-o peșteră, unde creează un set de exerciții de gimnastică numit „Cele 18 mâini ale lui LO-HAN”, exerciții ce se bazează pe mișcările suple, dar și puternice ale animalelor. Întors în mănăstire, introduce acest sistem de antrenament în pregătirea zilnică a călugărilor, care, într-o perioadă scurtă de timp, își îmbunătățesc atât starea fizică, cât și pe cea mentală.

La un moment dat, Mănăstirea Shaolin a fost atacată de bande de tâlhari care, ca și în alte rânduri, voiau să-i jefuiască pe călugării de acolo, știind că aceștia sunt slăbiți și incapabili de a riposta. De această dată însă au avut parte de o surpriză: călugării erau într-o formă fizică excelentă. Pregătiți, de această dată, fizic, prin antrenamentele KEMPO, ei au reușit să respingă atacurile tâlharilor și să omoare mulți dintre aceștia.

În urma acestei lupte, călugării Shaolin au decis ca tehnicile de luptă să poarte denumirea de CHUAN FA KEMPO sau SHAOLIN KEMPO – „ARTA LUPTEI TOTALE din SHAOLIN”.

De atunci și până în prezent, KEMPO a cunoscut o dezvoltare extraordinară, pe de o parte prin răspândirea acestei arte de către călugării maeștri care călătoreau peste tot în Asia, cât și datorită multor luptători care veneau din alte țări în China pentru a se specializa în arta luptei.

În timp, atât maeștrii chinezi, cât și cei veniți din alte țări, punându-și amprenta personală asupra metodelor de antrenament învățate, dar și pentru a fi mai ușor acceptate în țările lor, au început să-și denumească școlile de luptă cu propriile denumiri. Acesta este motivul pentru care întâlnim în formele de luptă mai vechi sau mai noi mișcări și tehnici de luptă din KEMPO. Practic, majoritatea formelor de luptă moderne, așa cum le știm noi ca denumiri astăzi (Karate, Kung-Fu, Ju-Jitsu, Judo, Kickboxing, Hapkido...), împreună cu multiplele lor limitări în plan competițional, reprezintă practic mici părticele desprinse, în decursul timpului, din KEMPO.

KEMPO, deși este unanim recunoscut ca fiind cea mai veche formă de luptă atestată documentar în Asia, și la îmbunătățirea căreia au participat mii de instructori de pe toate continentele, încă nu se consideră o formă de luptă completă, fiind un proces în continuă mișcare și formare, adaptat cerinţelor moderne.

KEMPO este doar un nume, o denumire care se referă la o formă a luptei totale, complete.

KEMPO are o viziune a luptei open mind. A pune anumite limite unei lupte în sine sau unui stil de luptă, și a încerca să arăți că nimic în afara acelor limite sau acelui stil nu este bun sau nu există, înseamnă a pune limite tocmai libertății și spiritului creativ care caracterizează ființa umană.

Frumusețea KEMPO-ului constă tocmai în multitudinea de tehnici și tactici de luptă existente, precum și în găsirea altora noi. “Lupta” evoluează odată cu evoluția ființei umane, iar a rămâne închistat în dogme învechite în numele „tradiționalismului” nu înseamnă altceva decât a nu evolua.

Totul este posibil pentru o minte deschisă și o mentalitate flexibilă: un maestru în KEMPO nu este neapărat acela care îi poate învinge pe alții, ci acela care încearcă să facă totul pentru propria-i perfecționare.

Datorită mentalității de deschidere permanentă la tot ceea ce este nou, KEMPO creează practicanților un spirit creativ, liber și independent, care apreciază munca în echipă și colaborează cu practicanți din diverse sporturi de luptă, în direcția îmbunătățirii și perfecționării continue a tehnicilor.

În prezent, din punct de vedere sportiv-competițional, KEMPO este cel mai complex sport de luptă, în care se folosește întreaga gamă de tehnici de atac și apărare: lovituri cu pumnii și picioarele, cu coatele și genunchii, aruncări și proiectări, fixări și imobilizări, acțiuni articulare, lovituri în lupta la sol cu pumnii, coatele și genunchii.

Declarații ale unora dintre cei mai respectați maeștri la nivel mondial:

• Marele Maestru Ying Kuchan (călugăr/mare maestru din Mănăstirea Shaolin – China):
  „KEMPO este cea mai înaltă expresie a armoniei și a puterii de adaptabilitate.”
• Sosai Masutatsu Oyama (fondatorul Kyokushin Karate):
  „Formele de luptă moderne au intrat într-un impas de adaptabilitate la lupta de azi. Tocmai de aceea, formele de luptă au nevoie la modul cel mai serios să se întoarcă la arta lor de origine, KEMPO, pentru a se putea revigora.”(lucrarea sa de referință „This is Karate”, pag. 327)
• Dan Inosanto (maestru Jeet Kune Do):
  „Jeet Kune Do este cea mai înaltă expresie a Kempo-ului.”

KEMPO în România

În România, formele de luptă asiatice sunt menționate în documente ca apărând tocmai din timpul voievodului Ștefan cel Mare, la curtea căruia s-a aflat pentru o scurtă perioadă un maestru japonez. Cu toate acestea, în mod oficial este recunoscut anul 1928 ca fiind anul în care Ju-Jitsu a fost introdus ca metodă de pregătire a forțelor de poliție de către Prof. Emilian Teacă.

A urmat apoi introducerea Judo-ului (în jurul anului 1950) și a Karate-ului (în jurul anilor 1965–1970). După 1970 a început apariția și a altor discipline sportive, cum ar fi Kyokushinkai Karate, Aikido, Wushu, Taekwondo.

În anul 1977, deși aflate în faza incipientă de dezvoltare, formele de luptă asiatice, cu excepția Judo-ului, au fost interzise prin lege, considerându-se practicarea acestora o formă de propagare a violenței în rândurile maselor populare.

Dintre maeștrii din această perioadă de pionierat, care au continuat să se implice activ în promovarea formele de luptă asiatice în România, s-au remarcat Kancho Florentin Marinescu, Da-Sifu Ion Benea, Shihan Alois Gurski, Shihan Dan Stuparu, Shihan Adi Popescu-Săcele, urmați de Shihan Mircea Ungureanu, Shihan Frederico Tavares ș.a.m.d.

În anul 1978, Amatto Zaharia începe practicarea Karate-ului sub îndrumarea lui Sensei Jumuga iar apoi sub îndrumarea lui Sensei Radu Lucian. În paralel, urmează cursuri de Judo în cadrul clubului Dinamo (Prof. Viorel Mihăilă) și de Box la clubul Steaua (Gheorghe Fiat și Gîju Nicolae).

În anul 1984 obține la Budapesta gradul de Centură Neagră 1 dan Free Style Karate.

În 1984 este contactat de un reprezentant al Ministerului Apărării Naționale, întâlnire în urma căreia deschide primul curs de autoapărare după modelul Close Combat al armatei americane — curs ce se desfășoară într-o unitate militară de elită, în care își satisface și stagiul militar. Anul 1984 este consemnat oficial ca fiind anul în care Amatto Zaharia a început să predea formele de luptă în mod organizat.

În 1986 formează, în afara cadrului militar, un grup de practicanți omogen, civili, pe care îl denumește neoficial „Societatea A.M.A.T.O.”. Pentru a da o tentă de legalitate grupării formate, deși student al Facultății de Instalații, urmează și Școala de Antrenori de Judo din cadrul C.N.E.F.S., specialitate sub masca căreia continuă propagarea formei de luptă Full-Contact Karate (Kempo-ul de astăzi).

În toată această perioadă, 1986–1989, deși în ilegalitate, organizează stagii de pregătire în diverse zone ale țării, uniformizează echipamentul tuturor practicanților la cursurile sale și organizează competiții cu circuit închis. Aceste competiții, în marea lor majoritate fiind filmate pe peliculă 16 mm și, mai târziu, pe casete video, arătau clar superioritatea metodei de pregătire și a sistemului de luptă promovat.

Tactica de luptă, duritatea loviturilor, folosirea unor tehnici mai puțin ortodoxe (lovituri de coate și genunchi, apucări de păr, lovituri cu capul, proiecții, răsuciri de brațe, lovituri asupra adversarului aflat la sol), atacurile fulgerătoare caracterizate printr-o violență și agresivitate extremă cauzau adversarilor rupturi de ligamente, luxații, fracturi, nu de puține ori intervenția medicală de specialitate fiind indispensabilă.

Despre linia așa-zis „tradițională”, în care tehnicile de lovire erau simulate sau executate în sistem semi-contact, Amatto Zaharia obișnuia să citeze din cartea “Tao of Jeet Kune Do” a maestrului Bruce Lee, spunând: „Atunci când te antrenezi și lupți fără contact, și cu foarte multe limitări impuse, este ca și cum ai picta fără vopsele.”

În decursul anilor, Amatto Zaharia devine o prezență constantă la diverse stagii de pregătire și competiții internaționale, la care obține de fiecare dată un loc pe podium. Apreciat pentru prestaţia sportive la aceste evenimente, la propunerea lui Sensei Namiki Shinji, Amatto Zaharia este invitat de către International Seicho-no-Ie Organization în Japonia. Timp de 60 de zile, Amatto Zaharia efectuează antrenamente în diverse temple și centre de pregătire (inclusiv la dojo-ul Poliției Metropolitane din Tokyo) sub îndrumarea unora dintre cei mai buni maeștri ai momentului.

În iunie 1993 participă la Cupa Budokan – Tokyo, unde obține locul I, categoria 65 kg, și titlul de Campion (Champion of Free-Style Karate Kempo). Acesta este și momentul când Amatto Zaharia ia contact cu Kempo-ul adevărat, care conținea exact elementele tehnice pe care, din instinct, el le introdusese cu mult timp în urmă în metoda sa de pregătire și luptă.

Introducerea ramurii de sport KEMPO în România se datorează Prof. Amatto Zaharia, care se numără atât printre fondatorii Federației Române de Arte Marțiale, ai Asociației Române de Kendo (scrimă japoneză), cât și ai Federației Române de Kempo.

Amatto Zaharia, multiplu campion european și mondial, Maestru Emerit al Sportului, a început practicarea sporturilor de luptă în anul 1978, prin practicarea Judo-ului sub îndrumarea lui Sensei Viorel Mihăilă la CS Dinamo București și a Boxului, sub îndrumarea maeștrilor Giju Nicolae și Gheorghe Fiat la CS Steaua București. În perioada imediat următoare a început practicarea Karate-ului cu Sensei Jumuga la Casa de Cultură Turturele / T4, iar mai apoi cu Sensei Radu Lucian la Casa de Cultură Universal Club.

În 1984, după șase ani de practică intensivă, obține Centura Neagră – 1 Dan.

1984–1986 – predă cursuri de autoapărare în cadrul UM 01305, București.

1986 – deschide primul dojo în cadrul Școlii Generale nr. 54, București.

1986–1990 – deschide mai multe dojo-uri în sălile de sport din diverse locații (Energoreparații București, Școala Gen. nr. 54, Școala Gen. nr. 56, Liceul Giurgiului, Casa de Cultură a Sindicatelor, CS Constructorul, AS Șoimii etc. În cadrul antrenamentelor predă tehnici de luptă complexe, nonconformiste, sub denumirea inițială Full-Contact Karate, o mixtură de tehnici provenite din sporturile de luptă practicate – Box / Judo / Karate / Kung-Fu. Mai apoi, din dorința de a arăta că tehnicile de luptă predate au un caracter mixt, adoptă denumirea Karate Kung-Fu.

1990 – înființează, alături de alți instructori, Federația Română de Arte Marțiale.
În același an, la inițiativa lui Remus Botar, contactează Ambasada Japoniei, împreună cu acesta, și introduce în România scrima japoneză – Kendo. Primele antrenamente se desfășoară sub conducerea maestrului Tsushima Kanji.

1990–1993 – câștigă numeroase turnee internaționale în sisteme Full-Contact / Free-Fight.
Datorită performanțelor sale sportive, este invitat în Japonia, unde stă la pregătire 3 luni, la sfârșitul cărora participă la Open Karate Kempo Cup – Tokyo, unde câștigă toate cele șase meciuri disputate în sistem Free-Fight Karate Kempo.

1993 – atras fiind de complexitatea tehnicilor de luptă din Kempo, care foloseau lovituri cu brațele, lovituri cu picioarele, aruncări și lupta la sol (Judo / Box / Karate) – adică ceea ce el însuși preda în mod intuitiv în dojo-ul său încă din anii 1984–1985 – introduce, la întoarcerea în țară din Japonia, în premieră pentru România, acest sport de luptă.

2000 – după ani de muncă, reușește prin perseverență și tenacitate să convingă Ministerul Tineretului și Sportului că acest nou sport de luptă, KEMPO, merită să fie recunoscut oficial la nivel național.

2002 – este numit de către Kancho Yoshiji Soeno reprezentantul oficial al WKA SHIDOKAN în România.

2003 – introduce și organizează, în premieră pentru România, gale profesioniste televizate în direct, pe reguli de Kempo/MMA, înființând turneul Provocarea Campionilor.

2003–2011 – organizează gale profesioniste atât în România, cât și în țări din Europa, Japonia sau SUA.

2006 – organizează în SUA, la Washington D.C., în parteneriat cu American Kempo Karate Association, o competiție USA vs. Romania, fondurile obținute cu această ocazie fiind donate victimelor uraganului Katrina.

2007 – este ales Președinte Executiv al Federației Internaționale de Kempo în cadrul Congresului Internațional F.I.K.

2007 și 2008 – pentru performanțele excepționale obținute, Amatto Zaharia a fost nominalizat Laureat al Sportului Românesc de către Agenția Națională pentru Sport și Comitetul Olimpic și Sportiv Român.

2000–2009 – KEMPO, ca ramură de sport, își desfășoară activitatea ca departament în cadrul F.R. Arte Marțiale, dezvoltându-se continuu la nivel național, atât ca număr de cluburi și sportivi, cât și ca număr de antrenori specialiști, absolvenți ai Școlii Naționale de Antrenori. Lotul național de Kempo participă la Campionatele Europene și Mondiale, unde obține în perioada 2003–2008 locul I pe națiuni, dovedind în acest fel că a meritat încrederea și sprijinul acordat de către Guvernul României prin Ministerul Tineretului și Sportului.

2009 – înființează Federația Română de Kempo cu sprijinul Agenției Naționale pentru Sport, condusă de dl. Octavian Bellu, care a înțeles că sportul de luptă KEMPO a adus beneficii atât societății românești, prin numărul mare de copii practicanți, cât și imaginii României, prin participarea și obținerea de mari performanțe la competiții internaționale de anvergură.

2009 – datorită rezultatelor sportive excepționale obținute la nivel mondial, F.R. Kempo, condusă de Amatto Zaharia, se situează pe prima poziție în ultimul clasament statistic pe federații, editat de A.N.S.T.

2011 – FR Kempo, condusă de Amatto Zaharia, semnează un protocol cu „Eduard Irimia Promotion”, devenind coproducător al galei SuperKombat, difuzată live pe Eurosport în peste 73 de țări.
FR Kempo semnează, de asemenea, un protocol cu postul de radio Active FM, prin care săptămânal este realizată emisiunea „Ora de Kempo cu Amatto Zaharia”.