"Sper să fiu un Preşedinte de succes precum Mitică Dragomir la LPF"
Nicuşor Stan a fost numit Preşedintele WAKO pe România (Asociaţia Mondială a Organizaţiilor de Kickbox), înaintea Galei turneului WAKO Pro World Grand Prix, care va avea loc vineri la Râmnicu Vâlcea.
"Primul meu obiectiv ca preşedinte WAKO este ca vineri să batem Italia. Orgoliile sunt la fel de mari ca la fotbal, dar sunt sigur că noi vom fi mai buni ca italienii. Daca învingem vineri, următorul meci îl vom juca împotriva sârbilor, care sunt şi mai periculoşi", a arătat Nicuşor Stan.
Comparat de mulţi ca fiind drept un Mitică Dragomir din Local Kombat, Nicuşor Stan a replicat că speră să aibă cel puţin acelaşi succes ca şeful LPF.
"Domnul Dragomir îşi face treaba foarte bine la Liga Profesionistă de Fotbal. Sper să fiu şi eu un președinte de succes precum Mitică Dragomir şi să am aceeaşi trăinicie în fruntea forului WAKO cum are el la fotbal", a adăugat Nicuşor Stan, care sâmbătă va organiza pentru luptătorii care reprezintă România în meciul cu Italia (Florin Lupu, Ionuţ Atodiresei, Marius Tita, Bogdan şi Andrei Stoica) o mega petrecere.
"Nu degeaba fotbalul este sportul rege. Vom lua lucrurile bune din el şi le vom aplica mai ales la nivel organizatoric în sporturile de contact. Cred că atât Nicuşor Stan, cât şi Amatto Zaharia, au înţeles rolul important pe care urmează să îl aibă în acest domeniu şi sper să mă ajute să plasăm cât mai bine România pe harta mondială a sporturilor de contact. Avem nevoie de cât mai mulţi oameni de afaceri care să se implice şi să crească alături de noi", a declarat promotorul Eduard Irimia.
Biliana Yotovska, vedeta Playboy a Bulgariei, şi sexoasa Nevena Vodenicharska alături de alte 50 de manechine superbe vor fi vedetele unui show intitulat "Secret Garden". Fetele vor dansa senzual şi vor pregăti o prezentare de lenjerie intimă. În cadrul aceleiaşi petreceri, ce va avea loc sâmbătă, la orele 19:00, va avea loc şi un concurs de frumuseţe, vedetele K1 urmând să desemneze noua Miss Local Kombat.
În urma decernării titlului, câştigătoarea va lua parte la toate galele internaţionale.
Mai multe Foto -> Http://www.Kempo.ro/Galerie-Foto
English
Russian
Spanish
Chinese
Japanese
French
Italian
German
Arabic


