"Un Samurai sta neclintit in fata mortii ca o stanca in fata furtunii"

IKF Kempo la SportAccord  “Unite & Support” 


Federatia Internationala de Kempo, reprezentata de Amatto Zaharia a fost prezenta in perioada 21-25.mai.2012 la cea de-a zecea editie a SportAccord Convention desfasurata in Quebec-Canada. Presedintele Executiv al IKF, Amatto Zaharia, a acordat un interviu in exclusivitate revistei SportRevolution la intoarcerea in tara.

SR: D-le Profesor Amatto Zaharia, Kempo este in ultimii ani din ce in ce mai prezent la conventii si congrese ale unora dintre cele mai importante organizatii sportive internationale. Care este scopul acestor participari ?

AZ: In ultimii ani Federatia Internationala de Kempo a semnat parteneriate si a inglobat in interiorul ei mai multe federatii sau asociatii internationale mai mici, consolidandu-si in acest fel pozitia pe piata mondiala din domeniu. Deasemenea a stabilit relatii cu mai multe organisme internationale din domeniul sportului cum ar fi WADA, TAFISA, ICSPE , IMAG , SPORTACCORD. In viitorul apropiat Kempo va fi recunoscut de catre SportAccord ca sport in cadrul World Combat Games, acesta fiind si scopul participarii noastre constante in aceste conventii. Deviza SPORTACCORD este “Unite & Support”. Daca insa nu dovedesti ca esti capabil sa te unesti cu alte organizatii mai mici sau mai mari, daca nu dovedesti ca esti capabil sa faci parteneriate, nici nu esti luat in calcul ca fiind o organizatie serioasa, SportAccord fiind ea insasi o organizatie infiintata si bazata pe asocierile si parteneriate.

SR: Este o misiune dificila ?

AZ: Eu am o vorba, “daca te uiti doar pe fundul marii nu ai cum sa ajungi in varful muntelui”. Bineinteles ca este greu, dar asta face deliciul muncii pe care o fac. Ce, pentru ca sa ajungi campion mondial este usor ?! Nu. Si cu toate astea daca muncesti reusesti sa ajungi unde ti-ai propus. Pentru Kempo este o misiune dificila si pentru ca este reprezentat de o federatie internationala absolut democratica, constituita prin asocierea unui numar mare de tari, fara a fi adjudecat de o tara sau de un guvern anume.  Este stiut faptul ca spre exemplu Sambo este sport impus si sustinut de guvernul Rusiei, Wushu este impus de guvernul Chinei, Muaythai este finantat de guvernul Thailandei, aceste guverne investind sume uriase in promovarea acestor sporturi. Din acest punct de vedere federatiilor nationale afiliate la aceste federatii internationale le vine usor sa se dezvolte, folosindu-se practic de meritele si succesele obtinute de federatiile internationale care le reprezinta la nivel mondial. Kempo are in spate doar forta manageriala a unei echipe de entuziasti, echipa care a dovedit insa ca atunci cand faci lucrurile bine , cand respecti criteriile si principiile sportive, ai sanse mari de reusita. Gustul succesului este insa cu atat mai dulce cu cat ai muncit si contribuit personal la obtinerea lui. Este adevarat necesita timp si munca sa convingi ca meriti sa fi acolo, dar deja avem exemple de federatii care s-au aflat in aceeasi situatie ca noi si au reusit.  JJIF (Ju-Jitsu), WKF (Karate), WAKO (Kickboxing) sunt exemple concludente de federatii internationale bazate pe parteneriate si asocieri de organizatii, care au reusit bazate fiind doar pe echipele manageriale ale acestora.

SR: Credeti ca are sanse vreunul dintre sporturile de lupta non-olimpice sa intre la Jocurile Olimpice ?

AZ: Am fost prezent la multe dintre sedintele SportAccord, dar si la “sedinte” din culise, si pot sa va spun ca sunt absolut convins ca in 2020 va intra Karate-ul (WKF) la Olimpiada. Si sincer sa fiu, cred ca in acest moment este singurul care merita avand peste 200 de tari afiliate si peste 10.000.000 de sportivi legitimati oficial.

SR: V-a placut ceva in mod deosebit la acest congres?

AZ: Tot evenimentul in sine este senzational organizat, dar nu va ascund faptul ca am fost extrem de impresionat de secventele din competitiile de Judo pe care le vedeam pe monitoare. Iar faptul ca presedintele Federatiei Internationale de Judo, Dl. Marius Vizer, este un roman, o personalitate marcanta salutata si privita cu respecta de absolut toti cei prezenti acolo, m-a facut sa ma simt mandru cu adevarat ca reprezentam impreuna Romania.

Foto  -> Galerie-Foto