"Un Samurai sta neclintit in fata mortii ca o stanca in fata furtunii"

Campionatul Mondial de MMA 2014 - Minsk, Belarus 

 

In perioada 10-13.09.2014, la 12 ani de la aducerea MMA-ului în atenția publicului larg din România prin competițiile televizate “Provocarea Campionilor” organizate de Amatto Zaharia, lotul național de MMA reușește o noua performanță notabilă, veteranul lotului, Tolea Ciumac, reusind sa-si adjudece medalia de bronz, cu ocazia participarii la Campionatul Mondial de MMA – 2014.

Competitia a fost organizata impecabil sub egida Ministerului Sportului din Belarus de catre Federatia Hand-To-Hand Fighting din aceasta tara, federatie nationala in cadrul careia se regaseste disciplina MMA.

La finalul acestei competitii sportive, considerate ca fiind cea mai puternica la nivel mondial in domeniul MMA-ul pentru amatori,  România a reușit să câștige o medalie de bronz prin veteranul lotului, Tolea Ciumac, care a pierdut la limită, printr-o decizie de split-decision, meciul din turul 3 pentru un loc in finală. 

Anul acesta, lotul national de MMA a avut în componență nu mai putin de 4 sportivi de clasa B, aflați la prima participare într-o competiție de MMA de acest nivel (Vrânceanu Ion, Vasinca Andrei, Cășaru Cătălin și Mircea Cubleșan), și care, în ciuda rezultatelor, au arătat că au un potențial deosebit ce merită să fie valorificat.

Vrânceanu Ion (CS Kudokai Atlassib) a fost învins prin abandon în primul tur în fața lui Klein Ludovit (Slovakia);

Liviu Ionescu (CSA Steaua Bucuresti) l-a invins în primul tur prin submission pe Stepuleac Marcel (Rep. Moldova) și a pierdut în turul doi în fața lui Veliev Elnur (Ukraina);



Vasinca Andrei (CS Kudokai Atlassib) a fost învins prin abandon în primul tur în fața lui Kainazar Uulu Beknazar (Kyrgystan);

 

Cătălin Cășaru (CS Pontica) a fost învins prin abandon în primul tur în fața  lui Ramzan Sulebanov (Rusia);
















Mircea Cubleșan
(CS Lupii Albastrii) l-a invins în primul tur pe Sarkarboev Kilichbek (Kyrgystan) și a pierdut prin abandon în turul doi în fața lui Masalskij Pavel (Belarus);



Tolea Ciumac (CS Amatto Budokan) a trecut de Trallero David (Spania), Lipă Viorel (Rep. Moldova) și a fost învins prin split-decision în turul 3 de Zaur Hajibabayev (Azerbaijan).


Foto  -> Galerie-Foto

Cu ocazia acestui super-eveniment sportiv, s-a intrunit si o sedinta extraordinara a Adunarii Generale  a Federatiei Mondiale de MMA, la care România a fost reprezentată de președintele FR Kempo, Amatto Zaharia, atat in calitate de lider al forului national de specialitate cat si in calitate de prim-vicepreședinte al forului mondial pentru Europa.  

În prezent, MMA-ul este considerat ca fiind cea mai complexă și agresivă disciplină din sporturile marțiale, aceasta fiind organizată în mod oficial în România, cu avizul MTS, doar în cadrul și sub egida Federației Române de Kempo.